# Asociația TechAngels a investit peste 1.000.000 EUR și crește cu 20% în primele trei luni ale anului 2021 | TechAngels

> Fondurile investite de membrii TechAngels în Q1 s-au ridicat la peste 1 milion EUR, conform unei analize interne.

Source: https://techangels.ro/ro/stiri/investitii-techangels-peste-1-milion-euro-in-2021/

- Creștere de 20%, până la 91 de membri de la 75 la finalul anului 2020

- Peste 1 milion EUR investiți

- Tichet mediu: 20.000 EUR

- Sesiuni de pitch cu 36 de startup-uri, 10 selectate pentru investiții

**București, 5 aprilie 2021** – **TechAngels**, cea mai mare rețea de investitori individuali, a înregistrat o creștere de 20% a numărului total de membri în Q1 2021 comparativ cu sfârșitul anului 2020. Asociația are în prezent 91 de membri activi.

Fondurile investite de membrii **TechAngels** în Q1 s-au ridicat la peste 1 milion EUR, conform unei analize interne. Această cifră indică un ritm de investiții cel puțin egal cu cel din 2020, an în care TechAngels a sprijinit dezvoltarea a aproximativ 60 de startup-uri prin investiții de 4 milioane EUR. Tichetul mediu a fost de 20.000 EUR. Aproximativ o treime dintre investitori au ales să amâne decizia de investiție pentru trimestrele următoare.

36 de startup-uri au participat la sesiunile de pitch până în prezent, provenind atât din România, cât și din Europa de Sud-Est. Pentru 25% dintre acestea, interesul investitorilor s-a concretizat imediat prin sindicalizare, în timp ce pentru alte 30% dintre startup-urile participante investitorii și-au exprimat intenția de a le urmări în continuare. Restul de 45% au fost îndrumate către diferite etape noi de dezvoltare/accelerare. Industriile vizate au fost diverse, ca de obicei, însă în ultima perioadă au fost dezvoltate mai multe soluții pentru serviciile de sănătate, pentru creșterea productivității în afaceri și pentru diverse servicii de retail.

> “*Am observat trei tendințe în ultima perioadă. Prima este legată de așteptările investitorilor ca soluțiile pe care le susțin să fie rapid scalabile pentru piețe mai mari; în acest sens, investitorii TechAngels se bazează pe experiența și pe rețeaua lor personală pentru a oferi asistență. A doua privește interesul tot mai mare pentru startup-urile din tehnologie și pentru piața românească, deoarece investitorii de pretutindeni apreciază poveștile de succes. A treia este apetitul pentru parteneriate și sindicalizare. TechAngels este un grup de antreprenori și profesioniști cu o vastă experiență în toate segmentele de business, interesați de investiții private în startup-uri de tehnologie. Cu alte cuvinte, oameni de succes, cu relații și capital, s-au reunit sub aceeași umbrelă,*” declară Mălin Iulian Ștefănescu, Președinte TechAngels.

Începând cu martie 2020, TechAngels a mutat toate sesiunile de pitch în mediul online și a triplat numărul activităților și întâlnirilor dedicate startup-urilor. TechAngels este membru al Business Angels Europe.

[← Toate știrile](/ro/stiri/)
